joi, 21 iulie 2011

Cizur Menor - Cirauqui

Plecăm dimineața devreme, pe o vreme indecisă. Când plouă, când nu, așa că ținem pelerinele aproape. Bate oricum vântul foarte tare. Mai că nu pot folosi bețele că mi le ia vântul. Azi mergem fiecare pe Camino-ul lui. Avem ceva de urcat. Nu mai e mult însă. Cam 300-400 m diferență de nivel. Prindem și un răsărit deosebit pe la 7.30.







După aproximativ 17 km ne hotărâm sa facem un ocol de aproximativ 2.5 km. Maribel ne recomandase biserica Ermita de Nuestra Senora de Eunate. O biserică construită de templieri în secolul XI. Trebuie să recunosc că e una dintre cele mai "ciudate" biserici pe care le-am vazut.









O luăm la pas și trecem în fugă prin Puente la Reina. Frumoasă așezare! Era totul închis pentru siesta, asa că și noi ne grăbim să gasim un loc bun pentru power nap. Nu-l gasim decât 9 km mai târziu, în Cirauqui, unde trebuia să și ajungem.















Azi am depășit bariera celor 100 de km. Mai avem ceva. Începem însă să ne obișnuim. Picioarele dor încontinuu, cei drept, dar doar până încep să merg. Primii km îi parcurgem de parcă am merge pe asfalt încins. Pe urmă, totul e să nu ne oprim.









- Posted using BlogPress from my iPhone

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu