Ajungem în Estella, orășel cochet, care pare foarte promițător încă de la intrare.
Lumea e îmbrăcată în țoale medievale de sărbătoare. Decinem să ne oprim pentru a întreba ce se întâmplă în oraș.
Nimerim, de fapt, în mijlocul unei săptămâni de sarbători medievale. Tot orașul e împodobit, sunt tot felul de petreceri și personaje prin oraș.
Profităm de atmosferă și decidem să mâncăm în piața centrală. Plecăm din oraș după câteva ore, numai însă după ce ne facem siesta în parc, cu deja consacratul power nap. Știm că la ieșirea din oraș e una dintre cele mai frecventate mănăstiri din Camino.
Manastirea obișnuia să ofere apă și vin pelerinilor care treceau pe aici. La un moment dat, un stareț a decis că e mai simplu doar să pună o fântână cu apă și una cu vin, astfel încât pelerinii să se răcorească în liniște.
După câțiva km și câteva ore, ajungem în Villamajor de Monjardin în timp ce tocmai ne gândeam la ce zi minunată am avut: mers lejer (25km), degustare de vinuri, festival medieval, discuții etc. Am vrea să mai avem așa, dar începem să citim semnele care ni se arată. Primul hostel din oraș (cel ținut de biserică) era închis. Ajungem la cel ținut de olandezi (la care știam ca vrem să stăm) și ne întâmpină prietenii austrieci cu vestea că nu mai sunt locuri și cu sfatul că "n-ar trebui să ne mai oprim așa aiurea pe drum".
Încercăm într-adevăr să găsim cazare dar, datorită faptului că ăsta e singurul hostel rămas deschis, e aproape plin. Mai sunt două paturi libere. Suntem trei. Urmatoarea așezare e la peste 12 km. Încercăm o negociere timidă să mai punem o saltea pe jos. Nu se poate. Mai târziu înțelegem și de ce. Decidem să mergem, deși știam că o să fie mult/greu. Între timp se cazează Joseph - neamțul.
Decidem să stăm totuși, iar unul dintre noi să ia patul liber, să aibă grijă de toate bagajele și să avem toți acces la baie/duș. Ajung să fie eu cel care are pat. Parfum!
Nu știu dacă sunt de invidiat pentru asta. Dorm într-un hol în care toți pelerinii își lasă bocancii, cu Joseph. Sper doar că la noapte geamul rămâne deschis. Joao și Teo sunt cazați la mai multe stele. Mult mai multe. Sub cerul liber, afară, pe bănci. E mult mai bine decât să încercăm alți 12 km acum.
Până la cină avem timp să ne împrietenim și cu Joseph, deși e neamț și vorbește doar germană, iar eu nu știu o iotă. Ne înțelegem totuși. Îmi place de el că face Camino pe o bicicletă care seamănă mai degrabă cu un Pegas. Nu-i deloc ca toti bicicliștii performanți din jurul nostru pe mountainbikes. Îmi mai place de el și că, deși nu vorbește decât germană, o vorbește tare și cu toată lumea. Dacă nu întelegi îți repetă la fel până înțelegi. Și cu toate astea se descurcă.
După cină încercăm totuși să-i convingem pe olandezi să-i lase pe Teo și Joao să doarmă pe terasă. Nu se poate, "avem niste reguli de la care nu putem să ne abatem".
Ni se cam pune pata pe olandezi și plecăm să degustăm un pahar de vin de Navarra, la barul local. Un pahar de vin roșu (Caberlot) face minuni. Decidem să întrebăm la bar dacă știu ceva camere libere în sat. Există un fel de pensiune - Casa Rural. Negociem o cameră cu aproape trei paturi acolo și decidem să mutăm bagajele de la hostel. Diferența de preț e de doar 7 euro de persoană, dar merită. Negociem refund-ul pentru cazarea mea și micul dejun al tuturor. Reușim destul de ușor asta și ne mutăm. Faină cazare. Nu știu când am mai dormit într-o casă de oameni. A meritat!
După aproapre 25 km dormim toți trei în paturi și nu trebuie să mai megem alți 12 km pentru asta.
- Posted using BlogPress from my iPhone
Ce fain! Enjoy și mai departe :)
RăspundețiȘtergere