Plecăm, până la urmă. O să mă mai întorc aici. Vreau să întorc cu soția mea și cu Leone în Leon. O să le placă. Aici am văzut, în sfârșit, copii jucându-se și țipând pe stradă până noaptea târziu.
De data asta drumul e urât. Mergem pe marginea drumului național, prin soare.
Vestea bună e că încep să se vadă munții. Asta însemnă sfârșitul mesetei. Mai înseamnă și Galiția pe care toată lumea ne-a lăudat-o până acum pentru clima mai blândă și mâncarea deosebită. În două zile ar cam trebui sa fim în munți.
De cazat ne cazăm în San Martin del Camino. Decidem să fie, totuși, ultimul loc de cazare pe care-l luăm după indicațiile lui Antonio. Dacă voiam să stau în Lehliu Gară puteam s-o fac și acasă, fără să fie nevoie să repet experiența de prea multe ori.
Azi am trecut de km 500. Pe jos. Mai e puțin. Sub 300.
- Posted using BlogPress from my iPhone
Vă duc eu la Leon. Cu mașina.
RăspundețiȘtergereLa tine și la planurile tale de acum câțiva ani m-am gândit. Am căutat un yak galben. Nu aveau.
RăspundețiȘtergere