Am ajuns. După 30 de zile și 790km numărați de mine, am ajuns.
Am avut grijă să nu-mi dezamăgesc prietenii și am fost primul.
Vă recomand să verificați asta și pe blogurile lor. Merită!
Teo și Joao stau mâine în Santiago, apoi de marți continuă până la Finisterre. Încă aproximativ 90km.
Pentru mine Camino-ul ăsta se încheie aici. Mâine încep altul. Mai mare și mai important. Cosmina mi se alătură pentru asta.
Buon Camino!
- Posted using BlogPress from my iPhone
sâmbătă, 13 august 2011
Am trecut de borna asta:
Mâine pe la 1500 ar cam trebui să fim în Santiago. Azi am plecat de la km51. Ne-am oprit după borna cu km22.
Plecând de la km51, aveam sentimentul unei plimbări. Incredibil de ușurat, știind ca mai sunt doar două zile de mers. Greu de explicat sentimentul de ușurare pe care-l simțeam de dimineață și pe care nu-l aveam când vedeam că mai sunt sute de km.
Maine seară la 2200 ne așteaptă premiul în Santiago. Supercupa Spaniei: Barca - Real. Joao ține cu Real că au mulți portughezi acolo. Eu nu sunt microbist așa că țin cu Barca.
Sărbătorim km 700 cu niște sticle de vin și ierbas. Avem nevoi;e să nu deranjeze câinii care se gudură pe lângă "paturile" noastre. Ajungem prea târziu în Gonzar să prindem altceva.
Noroc cu trei românce care ne mai dau ceva de mâncare la restaurant: Daniela, Gina și Isaura.
Noroc că a căzut într-o zi de luni, după week-end, că ne-am încurajat la mers. Cam fiecare cu gândurile și muzica lui în cap, dar ne-am încurajat.
Am plecat la drum cu gândul de a face măcar 35km, iar după aia, pe unde om găsi un loc care să ne placă, al nostru să fie. Am făcut aproape 39km, iar locul ales merita macar pentru tocănița de iepure sau pentru internetul neparolat.
Ca sa ajumgem aici, a trebuit sa trecem prin Villafranca del Bierzo. Cam scurtă trecerea pentru cât de frumos era orașul.
Azi am sărbătorit cum trebuie faptul ca am trecut de km600. Mi-am pus o fașă elastică la glezna aia stângă. Merge. Și chiar merge bine. Mai avem sub 160km până în Santiago. Maine trecem în Galiția.
Joao la bar (în spaniolă): - Vreau o cafea, vă rog. - Ești portughez - întreabă tipul de lângă el de la bar. - Da, zice Joao. - Te-am recunoscut după cum ceri cafea. Numai noi zicem așa.
Sunt primii portughezi pe care-i întâlnim.
Poate așa o să ne creadă și Joao când îi spunem că spaniola nu are atâtea 'ș' și 'u' - uri.
Asta ca să urcăm și să coborâm un munte. Nu foarte mare, urcăm doar până pe la 1.500m, de la aproximativ 800m și coborâm până la 500m.
Urcușul spre Foncebadon a foste destul de plăcut față de ce avusesem în ultimele zile. Plăcut, în sensul de răcoare, ploi intermitente și vânt de ne lua pe sus uneori. Chiar zicem ca dacă spaniolii ar opri din ventilatoarele alea mari instalate pe varfurile munților, ar fi mult mai bine. Oricum, vreme de mers mult mai bună decât în Meseta.
Focebadon e un fel de Bâlea Lac. Doar că de o cabană are trei. Noi ne-am cazat la prima, iar gazda ne-a spus ca la celălalt hostel putem găsi un român. Nu am dat prea multă importanță, până n-am auzit cantându-se fado din vecini. Erau pritenii portughezi, pe care-i găsise Joao mai devreme. Îl găsim și pe Iustin, un moldovean din Humulești care pe lângă accentul autentic a adus cu el si vreo 50 de perechi de ciorapi de lână "făcuți de babele din sat".
A doua zi dis de dimineață terminăm de urcat până la crucea de fier, unde lăsăm piatra pe care am cărat-o de la inceputul drumului.
Coborârea e mai grea decât ne așteptam, pentru că e destul de abruptă și are bucăți mari de grohotiș.
Noroc că seara ne prinde în Pomferrada - un fel de Zalău de la ei. Nu pentru oraș neapărat, care e frumușel, cât pentru faptul că fac cel mai bun orujo (blanco sau ierbas) din Spania.
Te întâmpină, în câmp, cam cu 6km înainte de Astorga, în orice limbă, cu mesajul "Bine ai venit! Autoservire! Orice dorești - gratis!"
Și are o grămadă de lucruri de oferit, într-adevăr. Dacă vrei sa guști câte ceva, are de la sucuri de tot felul, până la fructe uscate.
Cu 10-20m înainte însă de a ajunge la el, e un panou care anunță ca totul e "donativo". Pe masă e clasica ștampilă pentu pelerini și o cutie pentru "donativo".
Are grijă să aibă o poveste pentru fiecare om care oprește acolo.
Și opresc toți.
Eu i-am dat 1 euro pentru paharul meu de limonadă. Mi-a plăcut Camino-ul lui.
Diferența dintre San Martin del Camino si Astorga e cam ca diferența dintre Lehliu Gară și Sighișoara.
Vreme e bună de mers peisaj care te îmbie la mers, cu o gramadă de orășele cochete.
Peisajul se schimbă și el, și pentru a ajunge în Astorga trebuie să urcăm și să coborâm două dealuri.
Merită!
Alt oraș în care simți bucuria copiilor pe străzi.
Singurul lucru bun despre Lehliu e ca avem cazare toți trei într-o cameră, pentru 7 euro per persoană. În Sighișoara ne cazăm pentru 8 euro per persoană, într-o cameră de 76 de persoane.
Am înțeles că de pe aici cam așa o să fie. Toată lumea vrea să facă măcar ultimii 100km ca să ia Compostela. Semnul de azi ne spune ca mai avem 254km până-n Santiago.
